Indiciul oferit de prințul Harry privind primul copil al prințului William și al ducesei de Cambridge

Indiciul oferit de prințul Harry privind primul copil al prințului William și al ducesei de Cambridge
Publicat: 05/05/2013, 14:44
Actualizat: 31/01/2019, 23:14

Primul copil al prințului William și al ducesei de Cambridge, care se va naște în luna iulie, ar fi băiat, potrivit mai multor declarații făcute de prințul Harry și preluate de presa britanică, scrie contactmusic.com

Potrivit acestora, prințul Harry a dezvăluit că ducele și ducesa de Cambridge se pregătesc pentru venirea pe lume a unui băiețel.

Cuplul regal așteaptă primul copil, care se va naște în iulie, iar detaliile cu privire la sexul acestuia au fost până acum bine păstrate, deși au mai existat speculații în acest sens, date de interpretări ale unor declarații făcute de către ducesa Catherine sau de către apropiați ai acesteia.

„Harry spune tuturor că Wills și Kate vor avea un băiat și că este terbil de încântat de faptul că urmează să aibă un mic nepot”, a spus, recent, o sursă apropiată familiei regale pentru Sunday People.

„A mai zis ( Harry – n.r.) că toată familia este foarte încântată de acest fapt. De fapt, Kate se pare că și-a dorit mereu un băiat… Toți cei apropiați știu că va fi băiat și cumpără haine unisex”, a adăugat aceași sursă.

În luna martie, ducesa de Cambridge a declarat că nu cunoaște sexul viitorului copil, dar că ea își dorește un băiețel, în timp ce soțul ei, prințul William, își dorește o fetiță.

Tot în luna martie, Kate a lăsat să se înțeleagă că copilul pe care îl va naște va fi o fetiță. Atunci, când o femeie din Grimsby, Diana Burton, i-a făcut cadou un ursuleț de pluș, ducesa Catherine i-a mulțumit, spunându-i: „Mulțumesc, voi lua ursulețul pentru f… mea”. Ducesa britanică s-a oprit la mijlocul frazei, determinându-l pe un alt localnic să o întrebe dacă urma să pronunțe cuvântul „fiică”.

Soția prințului William i-a răspuns: „Nu, nu știm! Nu vă vom spune acest lucru!”.

Ducesa Catherine și prințul William, al doilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, așteaptă primul lor copil, care se va naște în luna iulie.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
WhatsApp, două modificări revoluționare. Toți utilizatorii sunt afectați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...